miercuri, 24 februarie 2016

Iepure cu legume servit cu spaghete

Advertisement

Buget: 35 lei

Ingrediente:
- 500 carne de iepure (eu am folosit cotlet dezosat)
- 400 g spaghete integrale
- o tulpina telina
- 2-3 rosii de casa
- 2-3 morcovi medii
- o mana rozmarin proaspat
- o mana cimbru proaspat
- 50 g unt
- 100 g parmezan
- 2-3 foi de dafin
- coaja de la o portocala
- ulei de masline
- o legatura patrunjel
- sare
- piper.

Timp de preparare total: aprox. 120 min.

Portii: 6

Mod de preparare:
1.Taiem carnea bucatele si o condimentam bine cu sare si piper. Intr-un vas incins cu ulei de masline calim carnea pana isi schimba culoarea. Adaugam rozmarinul si cimbrul tocate fin, morcovul bucatele, telina bucatele, foile de dafin si lasam pe foc mic pana cand legumele se inmoaie. Intr-un alt vas cu apa fierbinte lasam 3-5 minute rosiile dupa care le decojim si taiem in patru. Punem 2-3 cani de apa, rosiile si lasam sa fiarba aproximativ o ora (pana cand sosul scade). Inainte cu 10 minute sa luam de pe foc terminam cu coaja de portocala rasa, untul, jumatate din cantitatea de parmezan si patrunjelul tocat marunt.
2.Fierbem spaghetele si le scurgem intr-o sita.
3.Servim carnea impreuna cu pastele.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu